Persoane interesate

Suntem plini de idei, dar nu facem nimic

Am ales sa abordez o tema la care vor aparea destui care sa imi spuna ca am dreptate sau ca gresesc.
E incredibil, Suntem plini de idei cand e vorba sa copiem la examene, sa fentam fiscul, sa facem emisiuni cu efect sigur de spalare a creierelor, sa cersim prin toata Europa, sa radem de cei din jurul nostru.
Suntem entuziasmati, plini de idei personale dar cand e momentul sa facem practic ceva, nu facem nimic parca am fi niste copii si se simte o lipsa de maturitate.
Noi romanii in general suntem plini de idei geniale dar pe care dintr-un motiv sau altul refuzam sa le punem in practica.
As putea vorbi aici si despre mintile luminate care azi iau o decizie pe care o considera necesara iar cei care considera ca gresesc nu au curaj sa isi duca ideile la capat chiar daca de multe ori sunt mai bune o spun pe la colturi colegilor se pling prietenilor .
Daca cineva pune in aplicare ce au gindit ei si are curajul sa ia initiative abia atunci impinsi de la spate si timid recunosc ca ei au avut idea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

cele mai citite